Gică Hagi, discurs exemplar despre transferul lui Louis Munteanu la CFR Cluj. Ce a spus „Regele”, după ce atacantul a ales banii lui Nelu Varga

Gică Hagi, discurs exemplar despre transferul lui Louis Munteanu la CFR Cluj. Ce a spus „Regele”, după ce atacantul a ales banii lui Nelu Varga
  • Publicat:

Gică Hagi a avut un discurs exemplar în momentul în care a fost întrebat despre transferul lui Louis Munteanu la vicecampioana CFR Cluj.

„Regele” a vorbit despre faptul că tânărul atacant a ales banii lui Nelu Varga, care a reușit să îl transfere din Serie A, de la Fiorentina, chiar dacă mai multe echipe s-au luptat pentru semnătura lui.

Gică Hagi, discurs exemplar despre transferul lui Louis Munteanu la CFR Cluj

Gică Hagi a avut un discurs exemplar în momentul în care a fost întrebat despre transferul lui Louis Munteanu la CFR Cluj. „Regele” a vorbit despre această mutare și i-a urat „baftă” tânărului atacant, căruia i-a mulțumit pentru toate reușitele pe care le-a avut în tricoul celor de la Farul Constanța.

„El are drumul lui. Important e că, atunci când a fost la noi, și-a făcut datoria foarte bine. E un jucător pe care l-am crescut aici. El are drumul lui în viață, își hotărăște drumul lui. Noi, de aici, îi urăm baftă!”, a declarat Gică Hagi, în cadrul unei conferințe de presă.

Louis Munteanu a evoluat în ultimele două sezoane pentru gruparea de la malul Mării Negre, sub formă de împrumut, cucerind și un titlu alături de echipa lui Gică Hagi. În această vară, atacantul s-a întors la Fiorentina, în Serie A, iar acest lucru a declanșat o adevărată cursă între mai multe cluburi importante din Superliga României.

FCSB, Rapid București, Farul Constanța și CFR Cluj s-au interesat de serviciile fotbalistului, dar acesta a fost convins, în cele din urmă, de Nelu Varga și a ajuns sub comanda lui Dan Petrescu, la vicecampioana României.

Gică Hagi își mai dorește un atacant

Farul Constanța are parte de un început slab de campionat. Trupa pregătită de Gică Hagi nu a reușit să marcheze în primele trei etape, în care a acumulat un singur punct, în urma unui rezultat de egalitate înregistrat pe terenul celor de la Oțelul Galați, scor 0-0.

Astfel, „Regele” a declarat că are nevoie de întăriri în compartimentul ofensiv, pentru ca echipa lui să poată depăși acest moment.

„E clar că în atac trebuie să aducem, să avem alternative mai multe. S-a accidentat și Cojocaru, care era acolo și ne puneam baza în el, însă s-a accidentat destul de rău. Sperăm să aducem ceva, chiar trebuie alternative mai bune și mai viabile în atac. Nu numai copiii foarte buni care vin din spate. Pentru ei e încă devreme să le punem o presiune”, a mai spus „Regele”.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ştirea tristă a dimineţii! A MURIT pe loc
Ştirea tristă a dimineţii! A MURIT pe loc
De la „țeapă” la „lovitură”: englezii au făcut topul transferurilor la Tottenham! Locul ocupat de Radu Drăgușin
De la „țeapă” la „lovitură”: englezii au făcut topul transferurilor la Tottenham! Locul ocupat de Radu Drăgușin
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
A NĂSCUT în mare secret! Actrița celebră din România a adus pe lume primul ei copil
A NĂSCUT în mare secret! Actrița celebră din România a adus pe lume primul ei copil
David Popovici vrea să intre în afaceri, după ce se retrage din sport. În ce va investi banii: Sunt două businessuri pe care vreau să le fac
David Popovici vrea să intre în afaceri, după ce se retrage din sport. În ce va investi banii: Sunt două…
BANCUL ZILEI. Bulă:-I-am spus lui fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
BANCUL ZILEI. Bulă:-I-am spus lui fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Reacţia influenceriţei Lolrelai după ce stomatologul care a violat-o a fost condamnat
Reacţia influenceriţei Lolrelai după ce stomatologul care a violat-o a fost condamnat
Aduc GHINION! Fructele pe care să NU le ai în casă niciodată
Aduc GHINION! Fructele pe care să NU le ai în casă niciodată
Milionarul român de doar 28 de ani, replică genială pentru un bărbat care i-a transmis că poartă un hanorac de 60 de lei!
Milionarul român de doar 28 de ani, replică genială pentru un bărbat care i-a transmis că poartă un hanorac de…
BREAKING | George Țelinoiu a murit după ce s-a aruncat în gol de pe viaductul Vidraru 😢 ⤵️
BREAKING | George Țelinoiu a murit după ce s-a aruncat în gol de pe viaductul Vidraru 😢 ⤵️
Putin a dat ordinul ISTORIC. Va fi de 10 ori mai mare. Decizia care anihilează Ucraina
Putin a dat ordinul ISTORIC. Va fi de 10 ori mai mare. Decizia care anihilează Ucraina
Ultimul mesaj lăsat de secretara-șefă de la Universitatea de Medicină din București, găsită fără viață în lacul Pantelimon
Ultimul mesaj lăsat de secretara-șefă de la Universitatea de Medicină din București, găsită fără viață în lacul Pantelimon
BREAKING! Familia Regală a României, în DOLIU
BREAKING! Familia Regală a României, în DOLIU
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Vineri se pun în vânzare biletele pentru meciul Lituania-România din Liga Naţiunilor
Vineri se pun în vânzare biletele pentru meciul Lituania-România din Liga Naţiunilor
Mulți posesori se plâng că apar aceste probleme la cutia robotizată Dacia. Cât costă reparația
Mulți posesori se plâng că apar aceste probleme la cutia robotizată Dacia. Cât costă reparația
Cum arată acum fiica Adrianei Iliescu. Eliza a fost fotografiată recent alături de mama sa, într-o ipostază emoționantă
Cum arată acum fiica Adrianei Iliescu. Eliza a fost fotografiată recent alături de mama sa, într-o ipostază emoționantă
×